luni, iulie 24, 2017

Cum sa fii copac!

Mmmm... scriu.
... simt, deci sunt viu!
Simturile, le pot folosii separat sau combinate. Totul pe lume se rezuma la, Simt. Nu conteaza gustul amar, sunetul strident, lumina prea neagra, mirosul intepator sau fierul incins... Simt, deci sunt viu... fara sa am o parere.
Uite, un copac. Il bate vantul, il ingheata gerul, il arde soarele sau chiar focul... il taie Omul. Copacul nu are o parere. El pana la ultima picatura de seva isi cauta drum catre viata... si chiar nu are nici o parere. Nu este suparat, nu plange, nu uraste si nici nu iubeste... nu are o parere.

Animalul, are o parere, dar pomul, nu. O parere este judecarea unui lucru, si de aceea oamenii care judeca pe alti oameni, folosesc expresia, "Ce-ai bah, esti copac?", atunci cand parerea celui poreclit "COPAC", ii nedumireste.
Filozofia de "A fi copac", se regaseste in toate religiile pamantului; daca citesti printre randuri, ideea religiilor (declarata sau nu) de extindere a constiintei individuale si colective, duce inevitabil la extinderea perceptiei.

La baza Constiintei sta perceptia realitatii, care realitate va fii de fapt alta (mai bogata sau mai saraca) datorita extinderii functiei care o observa - perceptia. Aceasta perceptie este filtrata si sortata de ratiune. Apoi realitatea se eleveaza, cu cat ratiunea noastra, (sau complexitatea rotitelor din capul nostru) se eleveaza.

luni, iunie 16, 2014

"salata" dè Buleté

Hmmm... si este exact ceea ce va trebué :)))

Hai la piata si ia o varza pentru 2 persoane (toate retetele sunt de 2 persoane :)))... neaparat!!!
... mai ia branza de oaie.. tare si veche (si un pic sarata ca la "super"market),
o conserva de ton in ulei 'propriu' :))) si cateva masline negre...
A, si am uitat... findca este pentru doua persoane, o lamaie, iar tonul sa fie "bucati" si mai scump.... dah mai bine asa, la, don'soara (a doua persoana.)
Asadar...???

Taiati varza pe tocator, gen jouluyeEn,
;sfarmati branza cu furculita, pe razatoare nu are acelasi gust :D
turnati deasupra nitzel ulei de masline, plus tonul cu putin ulei si de la el (daca puneti prea mult o sa fie gretzosenie).

La final amestecate toate (fara sare, ca e branza suficient de sarata).
Dupa gust se pune si din lamaia cumparat pentru a doua persoana.. daca mai ramane de la ea!!

:))) pofta buna!

p.s.: a, era sa uit... acum aruncati si masline prin salata!

gramaje: o varza cat capul'a pisica - de, 2 persoane;
               200g branza de oaie... cat e pachetu' de sapun... mai mare-asa:
               o conserva ton in bucati... varianta 200g (cred :??);
               o ceasca de ulei di'masline (cu cat e mai mult cu atat e mai bine... amaruita salata)
               neshte lamuie ,dupe gust :-p

acu chiar ca pofta buna!!!


p.s.3: a... si merge cu vin rosu sec...

joi, ianuarie 03, 2013

Calatoria Inimii - Arta transformarii interioare

„Călătoria Inimii este curgere. Nu există o structură în care exploratorii conștiinței să intre, nu există o metodă care să asigure transformarea interioară, nu există 3, 7 sau 12 pași pe care cineva să-i facă și care să-i asigure ascensiunea. Nu există o doctrină. Nu există cărți sfinte la care să se facă referire. Ar fi sortit eșecului, așa cum sortite eșecului sunt toate abordările care au un punct exterior de sprijin. Orice căutare în afară. Călătoria Inimii este o călătorie personală al cărei scop este călătoria în sine. Nu există ajungere/destinatie. Doar drumul. Esența acestei călătorii este experimentarea diferitelor niveluri ale propriei conștiințe care conduce la re-evaluarea completă a ceea ce numim identitate și la transformarea perspectivei asupra propriei ființe și a întregii realități. Cheia este asumarea completă a responsabilității pentru experiență. Asumarea procesului transformării.

A avea incredere in tine însuți

Călătoria Inimii este despre viața de fiecare zi. Oricine poate experimenta o ”stare de conștiință extinsă”. Dar foarte puțini sunt aceia care pot integra această experiență în viața lor și pot schimba perspectiva asupra dimensiunii liniare. pentru asta îți trebuie curaj și, mai ales, încredere în tine însuți. Totală. Nu credință într-un maestru, nici într-o metodă, nici într-o mântuire care să vină oferită pe tavă de o ființă mai mult sau mai puțin arhetipală. Călătoria inimii este pentru aceia care au chef să devină proprii lor stăpâni, să iasă din conștiința turmei, să fie liberi. Teoretic, toată lumea vrea asta. Practic, foarte puțini sunt dispuși să-și ia în propriile mâini viața. Statutul de sclav, în primul rând al propriei minți, și apoi al lumii văzute ca un context exterior, este mult mai confortabil decât poziția de centru al propriei experiențe. Nu mai ai pe cine să dai vina, nu mai ai pe cine să faci responsabil pentru toate neajunsurile vieții tale, nu mai ai nici un motiv să rămâi în expectativa blazată a celui neputincios. Orice lucru ”exterior” face parte din tine însuți. Tu ești centrul propriei experiențe de viață ca om încarnat.

Călătoria Inimii este un spațiu destinat acelora dispuși să-și asume Centrul. Nimeni nu va face nimic pentru tine. Nimic în locul tău. Nimeni nu-si asumă responsabilitatea procesului tău de transformare. Asta o poate face psihologul tău, duhovnicul tău, maestrul tău spiritual, maestrul tău de reki, vindecătorul tău, unul dintre sutele de iluminați care bântuie rătăciți în aceste timpuri pretutindeni, profesorul tău de yoga sau de orice altă tehnologie spirituală. În Călătoria Inimii, doar tu ești acela care poate face ceva pentru tine.
transformarea interioară, o alegere. implică curajul enorm de a inceta judecata asupra realității, și de a simți realitatea ca făcând parte sin Sine. obstacolul: frica. Vindecare
Dragii mei prieteni și exploratori ai conștiinței, toate acestea sunt spații, locuri, împrejurări în care voi să deveniți Maestrul. Nu pentru alții, ci pentru voi înșivă. Alegerea de a deveni, în viața voastră, cine sunteți cu adevărat, este doar a voastră. După cum ”vindecarea” este mereu, dintotdeauna, doar a voastră, oricine, orice v-ar spune. Nimeni nu poate face pentru voi ceea ce puteți face voi înșivă. Orice vindecare care depinde de altcineva nu este decât temporară. Căci voi creați realitatea în orice moment, conștient sau nu, iar ceea ce numim ”boală” nu este decât reflexia în corp a unei realități mai subtile. O realitate psihică, pe care doar voi o puteți schimba definitiv. Boala va reveni în corp, căci este creată de o realitate psihică. Și aceasta nimeni nu o poate schimba înafară de voi. În cele din urmă, orice adevărată vindecare este una spirituală, în sensul în care implică un salt de conștiință.

Într-o sesiune practică  a Călătoriei Inimii e ușor să experimentezi realități extinse. Aceasta se datorează contextului în care se petrece experiența și are cel puțin trei factori esențiali. În primul rând suntem noi, centrul cercului. Capacitatea noastră de a rămâne ”în Zero”, adică de a rămâne constant în starea de Prezență care este condiția fundamentală a expansiunii de conștiință, este esențială. Stările de conștiință extinsă se transmit foarte rapid de la unul la celălalt, ca de-altfel orice stare de conștiință. Atunci când ești conștient de acest lucru el se petrece cu încă și mai multă forță. Stările de conștiință sunt ”inductive”. Parcursul nostru interior, propria noastră Călătorie a Inimii și descoperirea stării de conștiință pe care am numit-o Maestrul Interior, face ca această stare să ne fie accesibilă. Trăind propriul nostru Maestru Interior, aceasta ”trezește” Maestrul Interior al fiecăruia, atunci când suntem în centrul conștient al unui cerc.

Al doilea factor important este cercul însuși, sau comuniunea. Când doi sau mai mulți oameni sunt împreună pentru o explorare interioară, forța expansiunii crește geometric odată cu numărul participanților și mai ales cu conștiența acestora.

Al treilea factor fundamental este deschiderea membrilor cercului. Cu cât deschiderea lor – și aceasta este, pur și simplu, o atitudine – este mai mare, cu atât expansiunea este mai rapidă. Deschiderea depinde exclusiv de încredere. Nu în noi, nu în proces, nu cerc, ci în sine. 
 
Nu poți avea încredere în nimic, dacă nu ai încredere în tine însuți.

Alegerea

 Marea majoritate trăiesc expansiunea. Sunt foarte puțini aceia care sunt atât de închiși sau atât de înfricoșați de pierderea controlului, încât să nu poată trăi expansiunea. Dar aceasta este partea cea mai ușoară. Dificultățile intervin în momentul în care descoperirile extraordinare ale stărilor de conștiință extinsă vin în contact cu experiența dimensiunii liniare, în care toți cei care sunt împrejurul tău te cunosc într-un fel, iar tu te simți altfel, cu mult mai liber, cu mult mai ”tu însuți”, perspectiva ta asupra realității este cu totul alta. 
Atunci intervine conflictul, există două posibilități: fie renunți la ceea ce ai trăit, sub un pretext oarecare, fie, pur și simplu, validezi experiența ca fiind ”reală” și aduci acea trăire în dimensiunea orizontală
Pentru prima variantă nu e nevoie de explicații. E calea cea mai ușoară. ”Nu a fost decât un vis. Mă întorc în realitatea mea mizerabilă pentru că e singura disponibilă.” Mulți fac asta. Dar există și ceilalți, curajoșii, cei care au încredere cu adevărat în trăirea lor, care cred că aceea, largă, este adevărata dimensiune a ființei lor profunde. Ei sunt aceia care-și vor schimba viața. Aceia care vor descoperi Maestrul Interior, singura instanță căreia i se vor mai supune vreodată. 
Maestrul Interior este creatorul conștient de realitate, ființa umană, încarnată, care trăiește dimensiunea sa divină în deplină conștiență.

”Fraților, ce fumați voi, cei care citiți și scrieți pe acest site?”aceasta este întrebarea uluită a unui "(ne)fumător" care a nimerit pe Călătoria Inimii zilele trecute (vezi mai jos sursa articolului). Pentru aceia care nu pot integra diferitele dimensiuni ale conștiinței, trăirea Maestrului Interior nu este decât o utopie. În adâncul lor ei cred că e o fantasmă, o iluzie generată de marijuana sau de orice altceva, fie chiar și respirația conștientă, dar o fantasmă. Pentru aceștia, nici un joint nu va funcționa cu adevărat vreodată, pentru că fiecare expansiune nu va face decât să adâncească prăpastia din propria lor conștiință, între ”aici”, dimensiunea orizontală a existenței, și ”acolo”, lumea inefabilă percepută nu ca o parte a propriei ființe, ci ca o fata morgana, o halucinație a minții. 
 
"Asta pentru că nici o plantă și nici o substanță, nici un maestru exterior, nici o tehnologie a sacrului, nici o metodă, nici o biserică și nici o carte, vreodată, nu va putea să schimbe felul în care TU privești lucrurile."
 
În spațiul pe care îl numim Călătoria Inimii, un spațiu de experiență și mai mult decât atât, TU ești acela care trebuie să aleagă felul în care privești realitatea.

Sau poate că nu.

A integra experiența in dimensiunea orizontala

Până acum pentru majoritatea oamenilor conta chiar și numai faptul simplu de a trăi, vreodată, o întâlnire cu dimensiunea lor înaltă. Putea fi încununarea unei vieți petrecute în paradigma dualității. Un singur moment de revelație într-o viață, și ar fi fost suficient. Acum nu mai este vorba despre asta. Cel puțin pentru noi. Este vorba despre a integra complet această dimensiune în viața de fiecare zi. Cu alte cuvinte, despre a permite Maestrului Interior să se afle la cârma vieții unui uman încarnat. Despre a trăi integralitatea ființei în fiecare zi, în orice moment, de a face alegerile acestei vieți până acum exclusiv orizontale, fiind conștient de axa transcendentă, de cauzalitățile care depășesc cu mult identificarea cu planul liniar. Este posibil acest lucru? Răspunsul nostru este DA. Nu numai că este posibil, dar aceasta este direcția în care se îndreaptă umanitatea ca experiență, aceasta este transformarea despre care se vorbește atât de mult, aceasta este mutația în conștiință pentru care umanitatea s-a pregătit în lunga ei experiență.

Într-o stare de expansiune, toate poveștile celorlalți sunt propriile tale povești, toate identificările, toată suferința, toată zbaterea, toată lupta extraordinară care se dă între ego, cel care nu vrea să renunțe crezând că va muri, și acea parte ființei care încet, dar sigur, conduce experiența către marele final: conștiența de sine. Se experimentează pe Sine. (Sloganul nostru, ”eXperimentează-TE”, nu este unul gratuit. despre acest lucru este vorba.) Pentru moment este o ușurare a crizei psiho-spirituale de transformare prin care trec în viața lor, căci conexiunea cu dimensiunile vaste ale conștiinței lor îi scoate în afara luptei cu ei înșiși. Dar treptat, presiunea propriei lor minți, a obișnuinței, presiunea mediului în care trăiesc și care nu vrea ca ei să se se schimbe, scuzele de tot felul cu care vine ego-ul ca să justifice rămânerea în identificare, toate acestea fac în cele din urmă pe cei mai mulți dintre ei să reintre în vrie. Ori de câte ori ne îndepărtăm de prioritățile inimii noastre se manifestă ”criza de transformare” Realitatea pe care o experimentează în dimensiunea orizontală pare să se prăbușească, pe toate planurile. Toate reperele ego-ului intră în disoluție. Și atunci ei se întorc din nou, pentru o nouă experiență și o o nouă reconexiune cu adâncurile ființei lor.

Dar asta nu folosește la nimic în cele din urmă, dacă nu există dorința, curajul și încrederea de a aduce în viața de fiecare zi dimensiunea transcendentă.

Sau poate că da? 

Marele pas
 
Dar există și ceilalți, mai puțini, al căror proces este fulminant și pentru care o sesiune de experiență de sine declanșează cascade de transformări. Sunt aceia care au gustat din Adevăr și au ales ca Adevărul să-i facă liberi. Ei nu mai pot să se întoarcă în minciuna despre ei înșiși după ce au explorat măreția propriei lor ființe. Nu mai pot să fie niște sclavi mărunți, mânați din spate de conștiința de masă – sau a turmei, după ce au gustat frumusețea zborului, nu mai pot pretinde despre ei înșiși că ”trebuie” să facă cutare și cutare lucru, după explorarea conștientă a memoriei sufletului. Sunt cei care se eliberează. Ei refuză să se mai întoarcă sub dictatura minții și fac alegerea de a integra complet dimensiunea lor inefabilă, abia descoperită, în viața de fiecare zi. Sunt aceia care ”își asumă centrul” propriei lor vieți și care încep să perceapă realitatea ca pe o reflexie a lăuntrului lor. Sunt aceia care încetează să se mai supună iluziei, care încetează să mai proiecteze asupra celorlalți responsabilitatea propriei ”fericiri” și explorează deja bucuria intrinsecă a trăirii conștiente.

Deci, avem două categorii de exploratori ai conștiinței. Cu toți simt profund nevoia schimbării izvorând din interior și ajung să experimenteze expansiunea. Dar unii se vor întoarce mereu în vechea paradigmă, refuzând asumarea, iar ceilalți aleg transformarea imediată și intră într-o nouă etapă a procesului.

Continuarea acestui articol se adresează celor din urmă.

Care sunt capcanele transformării pentru cei care aleg să-și asume centrul?

Mai întâi capcana clasică: eu știu! În clipa în care ai trăit niște experiențe importante și ai rostit acest ”eu știu”, totul s-a prăbușit, căci ești din nou în minte. Doar mintea este aceea care are naivitatea liniară de a crede că realitatea multidimensională a ființei poate fi ”știută”. A ști implică o limitare imediată a experienței și oprirea integrării. 
 
studiu de caz
"Un caz ilustrativ: personajul cu pricina a înțeles avantajul de a fi un ”iluminat”. Ego-ul a găsit cea mai nouă și spectaculoasă haină cu care să se îmbrace. Haina ”spirituală”. După ce a făcut câteva cursuri de energie și a petrecut un an alergând pe la tot felul de maeștri, s-a …iluminat. Și-a dat seama că vocația sa este de a-i vindeca pe alții. Statutul de verigă între cer și pământ, de canal de energie celestă, îi dă o aură importantă. Oamenii îl privesc cu respect și cu teamă. Este reprezentantul uman al unei energii pe care ei nu o înțeleg și cred că această energie trebuie să fie dăruită celor cu har. Se văd pe ei înșiși prea mici, prea neînsemnați ca să se vindece singuri. Acesta e un rol care se completează perfect cu cel complementar al iluminatului. El are nevoie de cineva care sa se creadă neajutorat, pentru ca el să se hrănească din energia măreției pe care o suge din această simbioză. Toată lumea e fericită. Vindecatul, că a întâlnit un maestru vindecător, și vindecătorul care-și hrănește propriul ego.

Calea spirituală a vindecătorului e suspendată pentru moment. El nu va regăsi trăirea Maestrului Interior, ci doar surogatul unui fals maestru articulat de către ego. Cu cât se va îndepărta mai mult de trăirea autentică, cu atât mai mult Ego va pretinde dovezi ale spiritualității sale. Va deveni arogant, infatuat, va pretinde respect, va clama că are puteri supranaturale, va pretinde să fie iubit și adulat, recunoscut și lăudat, căci în adâncul său va domni cea mai teribilă îndoială: va continua să caute în exterior ceea ce ego, niciodată nu-și poate dărui singur.

A doua capcană: presiunea uriașă a conștiinței de masă, a familiei, a prietenilor.  
Toată conștiința de masă, colectivă, este articulată pe rolurile pe care le jucăm unii față de ceilalți. Atunci când în procesul transformării devenim conștienți de aceste roluri și de faptul că ele reprezintă doar o parte din noi, periferică, iar nu esența noastră, atunci tindem să ne retragem energia din acele roluri. Continuăm să le jucăm, dar avem conștiența profundă că suntem mult mai mult. e momentul în care mediul se va simți frustrat și va ataca pe cel aflat în transformare. Acuzațiile obișnuite sunt ”egoistule, nu ne mai iubești, iți pasă doar de tine, și noi care am făcut atâtea pentru tine etc”. E un moment greu ce poate fi depășit de cele mai multe ori cu suportul celorlalți care trec prin același proces. Soțul, soția, părinții, colegii și prietenii spun același lucru: te-ai schimbat. nu le place asta. Rolurile din care se hrăneau ei și tu la rândul tău, pierd din energie. Presiunea va fi uriașă și va conduce la transformarea vieții. Compromisurile sunt greu de suportat.

Această capcană o generează pe a treia: îndoiala. 
Începi să te îndoiești de trăirile tale, să le pui sub semnul întrebării, vei încerca să găsești semnale ”obiective” și repere. Acestea nu există, căci întregul proces este unul subiectiv. Încrederea în sine nu poate fi înlocuită cu nimic. ori ai încredere, ori n-ai. Nu se poate doar pe jumătate. Un instrument potrivit este cel al bucuriei. Dacă o situație, un job, un om, orice în viața ta nu-ți mai aduce nici o bucurie, atunci acel lucru nu se află pe drumul tău. sfârșitul e inevitabil.

Îndoiala generează o a patra capcană, foarte gravă. Vinovăția față de ceilalți. 
 Ea nu se naște acum, ci iese din adâncuri unde a fost îngropată. Ceilalți vor apăsa la maximum pe această pedală a vinovăției, căci ei cunosc instinctiv punctul slab. Dacă joci rolul salvatorului, al celui care face totul pentru alții, care le duce pe toate, al celui puternic ce se împovărează cu toate necazurile planetei, ești un candidat sigur pentru vinovăție. Este o etapă foarte dificilă. Doar conștiența antrenată și alegerea hotărâtă te pot scoate din acest marasm. Suportul altora care trec prin același proces e fundamental și continua să trăiești expansiunea de conștiință în dimensiunea liniară, nu doar în sesiuni speciale. E nevoie să-ți iei timp pentru tine, să reintri în starea de Prezență, să rămâi în contact permanent cu aspectele rarefiate ale propriei tale ființe.

O mie de motive va găsi mintea ta pentru a nega procesul de transformare, toate de o logică desăvârșită: fă ”ceea ce trebuie”. Formele impersonale, precum trebuie, ascund întotdeauna conștiința de masă, turma care dorește să te țină. Nu vei fi liber niciodată atâta vreme cât vei trăi ancorat în a face ceea ce ”trebuie”. E nevoie de curaj și de determinare pentru a trece mai departe. Oricum, nu ai prea multe opțiuni. A te întoarce înapoi nu e o soluție. Vei suferi cumplit. Odată ce ai gustat libertatea interioară, odată ce ai întrezărit măreția și splendoarea propriei ființe nu vei mai putea să o îngropi în molozul unei relații inconștiente. Adevărul va ieși la iveală precum uleiul la suprafața apei.

Mă opresc aici pentru moment, cu aceste câteva capcane. Mai sunt și altele, pe măsură ce procesul interior evoluează. Dar la acest nivel toate sunt variațiuni ale acestora enumerate mai sus.

Schimbarea fundamentală de paradigmă
Cea mai importantă schimbare este această translatare a centrului către interior, care vine din asumarea propriei realități. Nimeni și nimic nu mai este ”de vină” pentru neajunsurile vieții tale. Trăiești conștiența că orice clipă este o oglindire a propriei tale conștiințe. Momentele de disconfort, fizic, energetic, emoțional sau mental sunt doar semnale ale identificării, ale pierderii temporare a conștienței. Devii recunoscător celor din preajma ta care oglindesc cu perfecțiune identificările tale.

studiu de caz
O femeie, si-a spus durerea vieții sale: soțul o părăsise pentru o altă femeie. Durerea, furia, frustrarea o însoțeau. Dupa trei zile de experimentare, a venit cu o față surâzătoare și a spus ”Am înțeles. El a avut curajul să facă ceea ce eu nu am avut curajul să fac. Amândoi știam că nu mai există bucurie, dar eu țineam cu dinții de trecut.” 
Celălalt nu era decât oglinda sa. A înțeles. Suntem, unii pentru alții, oglinzi. Nu celălalt îmi vorbește, ci eu însumi. Un aspect al meu. Această femeie este pe cale de a-și recăpăta centrul și libertatea.

Percepția unei realități străine și dușmănoase începe să se dilueze. Locul îi este luat de o realitate extinsă, care face parte și este generată de noi înșine. Viața în trup devine o serie de inițieri succesive în care ne descoperim, cu sinceritate, uimire și exuberanță, pe noi înșine. Porțile inimii se deschid în sensul că ne iertăm în primul rând pe noi înșine pentru orice am fi făcut vreodată. Acest lucru nu este o acțiune deliberată, ci consecința descoperirii că, de fapt, niciodată nimic nu a fost greșit. Orice împrejurare a fost o inițiere, numai că pe atunci nu ne dădeam seama de acest lucru. Trecutul nu mai este subiect de critică și auto-critică, ci se topește în prezent, în această clipă. Tot ceea ce numim karmă începe să pălească, relațiile noastre se curăță, vindecarea începe să survină din interior și se manifestă în cele din urmă în plan fizic, privirea se înseninează. Realitatea începe să curgă înspre noi, într-un fel miraculos. Lucrurile de care nu mai avem nevoie dispar din calea noastră. Uneori mintea se alarmează: ”m-au dat afară de la serviciu”. Apoi descoperi că, de fapt, acest lucru a făcut loc pentru o nouă cale, mult mai potrivită cu tine.
 
 Maestrul Interior este un nivel al propriei tale Ființe. Ești TU, adevăratul. Un nivel de care nu ai fost conștient până acum. Experiențele de conștiință extinsa ți-l apropie. Dar alegerea de a trai la nivelul Maestrului Interior în fiecare zi este o ARTĂ.  Aici intervine ceea ce numim ”arta transformării interioare”.   În acest moment  Artistul se numește ”creatorul conștient de realitate”. 
 

luni, decembrie 10, 2012

Fii matur, comunica ASERTIV!



Asertivitatea nu există !
Conceptul acesta este de fapt o “găselniță americănească” ce se referă la curajul de a spune lucrurilor pe nume într-o manieră de respect față de celălalt.
Spuneam mai sus că asertivitatea nu există pentru că ea este de fapt un concept foarte abstract care nu înseamnă aproape nimic până când nu vezi doi oameni care comunică asertiv unul cu celălalt.
Așadar, asertivitatea nu este un lucru ci un proces. Nu este atât un obiect de studiu cât mai curând un subiect de practică.
După părerea mea, ești asertiv în măsura în care ceea ce spui aprofundează relația de comunicare cu interlocutorul tău și/sau mărește șansele îndeplinirii obiectivului pe care îl aveți în comun.
Să fii asertiv înseamnă să comunici autentic și eficient, construind în timp real o relație pe termen lung.
Un fel de a fi contrastând cu asertivitatea este agresivitatea. Adică, să spui ce ai de spus fără să îți pese de reacția celuilalt, dominându-l psihic, emoțional și uneori chiar fizic.
De aceea, o condiție importantă a asertivității este starea ta internă – felul în care te simți atunci când ai un comportament asertiv față de cineva. Îți sugerez să alegi momentele în care simți un echilibru interior cât mai bun. Dacă mai ai resentimente sau emoții puternice la adresa persoanei respective poate că e mai
bine să mai aștepți puțin înainte să exhibi un comportament asertiv.
Ca metodă, poți exersa un comportament ASERTIV în 7 pași, așa cum este el descris sub formă de acronim, în cele ce urmează.
Atenție
Captează atenția într-o manieră care să suscite interesul celuilalt să asculte. In acest fel deschizi larg spațiul de negociere și eviți reacția de respingere care poate surveni chiar din momentul în care îi spui celuilalt că vrei să îi “dai un feeddback”. Majoritatea oamenilor detestă să primească feedback nesolicitat, dar îl acceptă pentru că așa e “politically corect”
Concret: Folosește o frază de deschidere care să stabilească tonul propice pe care urmează să se deruleze dialogul.
Câteva exemple:
1. Am o observație care cred că poate fi importantă pentru relația dintre noi doi, dar tocmai pentru că este atât de importantă, prefer să aștept până când găsim un moment potrivit.
Când crezi că e un moment potrivit ?
2. Vreau să îți cer un sfat și cred că ești cea mai în măsură persoană să imi dea o idee, mai ales că o astfel de situație mi s-a întâmplat chiar și în relația cu tine.
3. M-am gândit că ar fi în interesul meu și al tău să îți spun ceva despre relația dintre noi doi, dar mă simt inconfortabil pentru că mă gândesc că e posibil să te superi. Este vorba despre întalnirea noastra din data de…. 
Crezi ca ar fi bine să vorbim despre asta ?
Situație
Descrie situația pe scurt. Precizează când, unde și în ce condiții are loc interacțiunea. Fii scurt și la obiect.
Exemple:
Când îți lași hainele peste tot prin casă …
Când îmi dai sfaturi și arăți cu degetul către mine …
Emoție
Spune care este pentru tine impactul emoțional al situației. Fii, de asemenea, foarte concis.
Exemple:
Mă simt foarte dezamăgită….
Mă simt pus cu spatele la zid ;și tras la răspundere…
Reacție
Explică ce reacție comportamentală ai ca urmare a emoției pe care o simți. Fă referire la consecințele emoției resimțite.
Exemple:
… si de aceea mă inchid în mine și devin taciturnă…
… ceea ce mă face foarte reticent, mă inchid în mine și nu mai vreau să aud nici un fel de feedback…
Test
Testează nivelul de preocupare al interlocutorului tău propunându-i o soluție la care te-ai gândit sau cerându-i lui părerea. Nu porni cu ideea că numai soluția ta e cea potrivită. De fapt, dacă soluția vine de la el, sunt șanse mai mari să o și pună în practică, conform legii persuasiunii denumită legea consecvenței.
Exemple:
… așa că m-am gândit să te rog să lași hainele numai în locul în care te schimbi
– îți propun să imi spui ce ai de spus stând în lateral, nu față în față cu mine atunci când îmi dai feedback…
sau…
Cum crezi că ai putea proceda astfel încât să….. lași hainele într-un singur loc … îmi dai un feedback pe care să îl pot și accepta fără să mă inchid în mine.
Implicare
Implică-te împreună cu celălalt în găsirea unei metode de monitorizare a progresului pentru noul comportament. Întreabă-l ce ar putea să facă pentru ca noul comportament pe care i-l soliciți să fie ușor de reprodus și oferă-te să contribui în continuare cu feedback în acest sens.
Exemple:
Există ceva ce aștepți de la mine în acest sens, astfel încât să și fie mai ușor să lași hainele exclusiv în locul în care te schimbi ?
Aș putea să te ajut cumva să îmi dai feedback în acest mod nou ? Ai nevoie să îți reamintesc sau să îți spun cum mă simt data viitoare cand ne aflăm într-o situație similară ?
Valorizare
Mulțumește-i interlocutorului pentru că te-a ascultat și pentru că este dispus să accepte noul punct de vedere. Arată-i că pentru tine relația cu el este valoroasă și importantă.
Exemple:
Îți mulțumesc că m-ai ascultat.
Pentru mine e important să învăț de la tine cât mai multe, așa că îți mulțumesc pentru deschidere.
Mă bucur că am avut acest dialog și că m-ai ascultat. Îți sunt recunoscător pentru asta…
Să știi că apreciez foarte mult faptul că m-ai ascultat. M-am simțit auzit !
Acestea fiind zise, îți doresc să experimentezi cât mai multe situații în care să te manifești asertiv.
În ultimă instanță, oamenii care se comportă asertiv sunt cei care au o stimă de sine ridicată și care îi tratează cu respect pe semenii lor. Cu alte cuvinte, vorbim de oamenii maturi !

Fii OM!


See more at: http://www.andyszekely.ro/comunica-asertiv-nu-agresiv

luni, octombrie 15, 2012

Lucrurile usor de exprimat, chiar si in cuvinte "mari", "adanci"... "whatever", sunt legate de nenorocire. Nenorocire, de la ne-noroc, sau lipsa norocului - ( noroc, situatie favorabila ce se finalizeaza cu o bucurie aka fericire).
Nu este oare ciudat ca maretele opere ale umanitatii sunt create pe suferinta? Numeste o singura creatie de natura umana, de care sa nu fie legat(a) o nenorocire. Evident acum, de ce lumea in care traim nu se indreapta catre directia care trebuie (re-editat)!? sau poate e directia care trebuie...

   In fapt, s-a creat un dezechilibrul intre natura umana, pe de o parte - plina de lumina, perfecta, dupa chipul si asemanarea Lui, din care ar trebui sa izvoreasca intelepciune pura - si realitatea noastra, pe de alta parte - nascuta din nenorocire si dezvoltata in bucuria consolarii.

  Daca vezi detaliile trebuie sa restabilesti echilibrul.Si daca tu crezi ca o persoana nu poate schimba nimic, doar cei multi au aceasta putere, atunci cele mai bune exemple se afla la ambele extreme: Isus - deasupra liniei cu mult (altruistul desavarsit), si toti terminatii care si-au dorit "educarea" prin exterminare a celor cu alt sange decat al lor, sub linie cu mult - Hitler? Napoleon? etc.
  Priveam incantat cuvantarea unuia, altul, printre altii, care crede ca a descoperit adevarul.

Respir adanc si... expir... pffff!!!
Secretul - sa parasesti extrema si sa restabilesti echilibrul.
Pierdem esenta echilibrului, cautandu-l. Imagineaza-ti inimaginabilul.

De ce inconstientul (nostru) controleaza respiratia si circulatia sangelui sau functionarea tuturor organelor interne si constientul se ocupa de lucruri care ne creaza realitatea: mancatul, bautul sau fututul... vorbitul!?
De curand am inteles ca poti influenta inconstientul sa faca organele interne sa functioneze asa cum vrei tu, (re-editat) asa cum natura le-a facut sa functioneze, sau sa modifice functiile acestora dupa utilizarea / functia (din viata) pe care i-o atribui corpului si tie (Eu-lui) implicit.
(Precum Orange County Choppers (OCC), poti invata inconstientul sa te modeleze sa fii bobber, cruiser sau clasica. Ai motor in 2V, da' inconstientul iti da cilindreea, puterea, cuplul si tot el regleaza elasticitatea cutiei de viteze.)
  Hmmm... dar nu stiu sa fac chiopper'e sau bobber'e sau alte motorete... nu stiu sa influentzez inconstientul.

A spus: "Prin credinta poti muta si muntii...".
Am adaptat vorba unui fals profet din zilele noastre (imi cer scuze, dar nu-mi amintesc numele lui, la fel de mult pe cat si-l aminteste el pe-al meu) si raspund remarcii de mai sus, ca de altfel multora (99%) din invataturile care o insotesc: "Il vad pe Dumnezeu altfel decat pe Isus, dar sunt placut surprins sa descopar pe zi ce trece, ca Isus este un intelept, si invataturile lui sunt redescoperite.

Sa ne intoarcem la inconstient, si cum poate fi el modelat de constient? (poate fi!?); vom face mai intai o analogie pentru o mai buna intelegere a termenilor, si ce niveluri ale fiintei noastre psihice actioneaza.

Inconstientul, nivelul de baza, oceanul in care inoata Eu'l. Inconstientul este substanta si forma in acelasi timp... Inconstientul este lichidul amniotic al Eu'lui, care ne hraneste si se hraneste cu noi insine
Constientul, forma pe care o ia Inconstientul in haina Eu'lui. Pruncul ce inoata in lichidul amniotic

Totul functioneaza relativ simplu, dar pentru unii mai greu (sau chiar deloc - la intamplare sau modelat de altii), si pentru altii mai usor.
Si acum vine intrebarea: cum anume functioneaza mai usor? si ajungem la inteleapta lui remarca: "Prin credinta poti muta si muntii..."

A crede = a-ti spune (iti repeti pana ajungi sa "crezi") cu ajutorul constientului o afirmatie despre tine. Subconstientul preia comanda si o transmite corpului. Corpul la randul sau isi modifica metoda (felul) si schimba nivelul de baza al programului format din 0 si 1 - inconstientul.

Ok, asta este ideea de baza.

cooming soon... unde intra "sufletul" si "sentimentele (emotiile)" in ecuatie si cand stabilim echilibrul in a treia parte :)))

luni, martie 26, 2012

INDEED

Lao Tzu / Chuang Tzu / Lieh Tzu / Yang Chu

We can't have everything, and we can't pursue everything.

Half of the world is trying to convince us that we need unimportant things—and many of us end up chasing non-essentials that crowd out what we really need. And when we want or value the wrong things, we lose the Great Way. (My wife, however, still thinks the Great Way leads to Bloomingdales.)

But a person of the Way is content with the Way.
By knowing the relative importance of things and setting the proper value on his life, most of the world’s bullshit seems unimportant.
No one would trade his health for posession of the world. And yet, people are often found risking just about everything - their health, well being, freedom, and their very lives - in hopes of gaining less than 0.00000001% of the world.

And many torture themselves and sacrifice life’s realities to strive after empty gains, when they can just be human beings. How is that any different from being chained in prison? (Aside from the fact that they don’t have to use the toilet in front of others.)

Using a trillion dollar bait to catch a one dollar fish—that is a $999,999,999,999 error made by many.

The Great Way is simple, but side paths are popular. When the palace is splendid, the granaries are empty; when the hall is filled with gold, the fields are weedy; and when the Picassos are real, the toilet flush isn’t working.

 --------------------------------------------------------------------------------

 I’d like to show you the Way. Only I can’t. Why? Because if I showed it to you, it wouldn’t be the actual Way. But by telling you that I can’t show you the Way, I am in fact showing you the Way. In a way.

What am I talking about? I have no idea. And that’s exactly why I know exactly what I’m talking about. Why? Because if I knew what I was talking about, I wouldn’t know what I was talking about.

But don’t take my word for it. Find it yourself. How? By doing absolutely nothing. And I mean that literally.

Don’t go out the door. Don’t even look out the window. I don’t care if your neighbor is doing it right now with her blinds open - don’t look out that window!
By not looking, you’ll know everything. And by not doing, you’ll do everything, and nothing will remain undone.
(So the next time your wife sees you sitting on the couch doing nothing, calmly explain to her that you’re getting everything done.)

Abide by non-action in your own life, and stop there. Don’t try to not-do everything. Those who try to not-run the world are actually NOT not-doing.
Genuine non-action simply lets the world be.
If everybody could keep this Way, everything would take care of itself.

vineri, noiembrie 25, 2011

Miserupism excitat!

Deseori ma intreb cat draqu pot sa mai tin in mine supararea si ce se va intampla cand voi izbucni. Sper sa nu fiu vreo bomba, desi in ultimul timp, tot asa am cules "roadele" dezastrului... ca dupa o bomba.
Stau in "banca" mea si ma straduiesc sa nu par nici prea prietenos, nici prea pretentios.
Mi-ar fi mult mai usor sa iau laptopul asta de margine si sa dau de cateva ori cu el de birou. Presupun ca o astfel de descarcare m-ar ajuta, desi pana acum nu imi aduc aminte sa fi folosit solutia asta... deci s-ar putea sa mearga.
Niciun strop de bunavointa constienta nu mi-a mai ramas. Am intentii bune... cateodata.. dar nu stiu daca sunt un tip bun sau rau. Vreau doar sa ma eliberez de stransori, si prejudecati si sa-mi traiesc zilele... pana o sa mor; doar omu' e ca tamplaru'..."traieste ce traieste si moare"; fara: "pentru ca asa trebuie", sau "asa e bine"....blabla.
Caut(am) raspunsuri la toate intrebarile.
Ma intreb oare exista un raspuns care sa fie valabil pentru orice intrebare? De exemplu: "In cine crezi? R: Dumnezeu"; "Cine este tatal tau? R: Dumnezeu"; "Ce culoare au ochii tai? R:Dumnezeu...stie!!";
Noi oamenii avem un principiu general valabil, pe care-l interpretam fiecare in felul lui.
"Celula societatii este familia."
Este vorba de familia care te-a crescut, pan' la o varsta, si mai apoi familia pe care singur "trebuie" sa ti-o intemeiezi.
Eu sunt un om dintr-o bucata si de-aia zic: si sunt, si nu sunt de acord cu aceste doua afirmatii.
In primul rand ar trebui sa-ti intemeiezi o familie pe niste baze solide, o familie pe care sa fii in stare sa o manager-iezi.
Ideea in ziua de astazi, insa, este alta. Tu intemeiaza-ti o familie, si apoi inveti din mers ce sa faci cu ea. Nu conteaza daca ai ceva sa oferi copiilor tai ca si baza de pornire in lumea asta. Asa cum tu ai fost crescut, si ai ajuns mare si acum te poti misca pe propriile tale picioare, tot asa o sa faca si copilul tau, si va ajunge un om bun ca si tine, si va reusi in viata ca si tine.
Ei bine, uite ca eu nu sunt de acord cu aceasta afirmatie.
Eu nu am avut nimic din ce mi-am dorit, toata viata, mai putin sanatate si minte (desi de ultimul lucru nu sunt chiar sigur ca nu intra la categoria celor de care duc lipsa).
As fi vrut sa nu stiu care este valoarea banilor, sa nu stiu cat este de greu sa cuceresti o fata si mai ales sa nu stiu ca trebuie neaparat sa si suferi dupa ce iubesti o fata si ea te paraseste.
N-as fi vrut sa am de-a face cu atatea ganduri, sa fiu un om sarac si cu scaun la cap. Puteam sa fiu un pui de om bogat, risipitor, ai carui bani nu se mai termina, de parca te si enerveaza... cu sau fara scaun (uita-te la plozii astora de care vorbesc).
Da' nu a fost sa fie...
Si... care ar fi planul acum?
Ma casatoresc cu una, "frumoasa... nu era"
Voi avea un zambet tamp pe fata in ziua nuntii mele nestiind daca ceilalti ma felicita pentru ca eu am ales-o pe ea sau pentru ca ea m-a ales pe mine.
Voi crede tot restul vietii (cel putin cat este inca tanara si are pielea intinsa, ca numai pe mine ma iubeste, numai eu exist pentru ea.... Prostii! Toti oamenii tanjesc dupa ce este frumos si nu vad de ce "noi" doi am fii diferiti.
Este absurd din partea mea sa gandesc ca niciodata nu va calca stramb, ca imi va face si imi va drege, cand eu insumi nu sunt acest gen de om, si mai mult, condamn o asemenea gandire.
Incerc sa-mi gasesc explicatii la modul cum gandesc, desi stiu in adancul sufletului ca daca as face altfel decat asa cum fac mi-ar parea rau.
Aaaa, si "aia"... copiii aia pe care-i enerveaza ca nu li se mai termina banii...? "AIA" nu trebuie sa se insoare, sa-si intemeieze o familie, si sa faca un plod pentru care sa fie exemplu in societate?? "AIA ..NU???"
Mai ales "AIA"... ca au sansa unei educatii placute. O educatie care imbina utilul cu placutul si nu una care sa imbine necesarul cu abtinerea?
Si-tunci cand devin constient de mine, si sunt pe banii si pe picioarele mele, sa fac un "plod", pentru care sa-mi sacrific viata... care la vremea lui isi va sacrifica viata.
SERIOS!!???
Pe zi ce trece dezleg aceasta enigma.
Imi place sa am iubite, si daca vreuna imi va cere un bebe, ii voi darui cu mult drag, DAR nu voi cauta eu pe bebe, ca lu' Bebe ii place si asa, walker - Politist Oltean :D
So, fuck off cu atatea intrebari si aluzii si iluzii.
Pe mine m-a f**utut vreodata, vreo grija de tine?
Iti place sa ma cunosti, e bine. Nu-ti place, vezi-ti interesul fara sa mi-l trezesti pe-al meu... fiindca NU-MI PASA!!!
Si sa iti mai aduc aminte ceva...
Aici, unde iti doresti tu sa-ti cresti copilul... aici? e o tara de cacat! Si sti de ce? Din cauza ta. Ca te uiti fara sa iei nici o masura, fara sa te opui nesimtirii, hotiei si sclavagismului in care ai ajuns...
Din nou te intreb: SERIOS!!??
Mi-ar placea sa te mai retin, dar miserupismul meu a atins corzi sensibile pe care nu vreau sa mi le controlez, intelegi!?

Te-am pupat pe portofel... mai treci pe-aici ;)

joi, aprilie 28, 2011

un fleac... v-am ciuruit!!!!!

Lumea este imaginea reflectata intr-o oglinda sparta in mii si mii de bucatele. Fiecare are lumea lui, si locuieste intr-un ciob de oglinda.
Mi-e greu sa cred ca cel ce priveste aceste cuvinte nu intelege, asa, din lumea lui. Fiecare cuvant are un inteles diferit si daca nu vrem sa vedem intelesul pe care altcineva i-l da, doar intoarcem ciobul si privim dintr-o alta "directie".
Lumea mea e la fel ca a altora si totusi diferita, intortocheata si stalcita de vise ce includ alte lumi, ale altor oameni pe care le privesc din directia pe care o aleg eu.
Vad lumi luminate cu lumina calda, placuta pe care incerc sa le acompaniez cu caldura mea si lumina mea, si totusi iese un film stalcit in ciobul de oglinda care este viata mea.
De fapt, colturile negre, care sunt ganduri ce-mi intuneca fisuri adanci, sunt cele care imi stalcesc si imi curbeaza viata intr-un fel ce se vrea nepatat intr-o ceata gri si prea de parte de alb, sau negru deopotriva.

Alt alb, pe care am ales sa-l vad eu mai imaculat, in tine l-am gasit, isi are propriile colturi negre, cu care incearca sa se lupte, nu vrea, nu poate, nu stie cum, sa te ajute sa priviti catre lumina impreuna.

Deja incep sa ma cufund, in albul matasos....

Wow, nu inteleg, de ce sa lupti, cand poti ca sa iubesti!?

ce taaareeeee!!!!!