Miserupism excitat!

Deseori ma intreb cat draqu pot sa mai tin in mine supararea si ce se va intampla cand voi izbucni. Sper sa nu fiu vreo bomba, desi in ultimul timp, tot asa am cules "roadele" dezastrului... ca dupa o bomba.
Stau in "banca" mea si ma straduiesc sa nu par nici prea prietenos, nici prea pretentios.
Mi-ar fi mult mai usor sa iau laptopul asta de margine si sa dau de cateva ori cu el de birou. Presupun ca o astfel de descarcare m-ar ajuta, desi pana acum nu imi aduc aminte sa fi folosit solutia asta... deci s-ar putea sa mearga.
Niciun strop de bunavointa constienta nu mi-a mai ramas. Am intentii bune... cateodata.. dar nu stiu daca sunt un tip bun sau rau. Vreau doar sa ma eliberez de stransori, si prejudecati si sa-mi traiesc zilele... pana o sa mor; doar omu' e ca tamplaru'..."traieste ce traieste si moare"; fara: "pentru ca asa trebuie", sau "asa e bine"....blabla.
Caut(am) raspunsuri la toate intrebarile.
Ma intreb oare exista un raspuns care sa fie valabil pentru orice intrebare? De exemplu: "In cine crezi? R: Dumnezeu"; "Cine este tatal tau? R: Dumnezeu"; "Ce culoare au ochii tai? R:Dumnezeu...stie!!";
Noi oamenii avem un principiu general valabil, pe care-l interpretam fiecare in felul lui.
"Celula societatii este familia."
Este vorba de familia care te-a crescut, pan' la o varsta, si mai apoi familia pe care singur "trebuie" sa ti-o intemeiezi.
Eu sunt un om dintr-o bucata si de-aia zic: si sunt, si nu sunt de acord cu aceste doua afirmatii.
In primul rand ar trebui sa-ti intemeiezi o familie pe niste baze solide, o familie pe care sa fii in stare sa o manager-iezi.
Ideea in ziua de astazi, insa, este alta. Tu intemeiaza-ti o familie, si apoi inveti din mers ce sa faci cu ea. Nu conteaza daca ai ceva sa oferi copiilor tai ca si baza de pornire in lumea asta. Asa cum tu ai fost crescut, si ai ajuns mare si acum te poti misca pe propriile tale picioare, tot asa o sa faca si copilul tau, si va ajunge un om bun ca si tine, si va reusi in viata ca si tine.
Ei bine, uite ca eu nu sunt de acord cu aceasta afirmatie.
Eu nu am avut nimic din ce mi-am dorit, toata viata, mai putin sanatate si minte (desi de ultimul lucru nu sunt chiar sigur ca nu intra la categoria celor de care duc lipsa).
As fi vrut sa nu stiu care este valoarea banilor, sa nu stiu cat este de greu sa cuceresti o fata si mai ales sa nu stiu ca trebuie neaparat sa si suferi dupa ce iubesti o fata si ea te paraseste.
N-as fi vrut sa am de-a face cu atatea ganduri, sa fiu un om sarac si cu scaun la cap. Puteam sa fiu un pui de om bogat, risipitor, ai carui bani nu se mai termina, de parca te si enerveaza... cu sau fara scaun (uita-te la plozii astora de care vorbesc).
Da' nu a fost sa fie...
Si... care ar fi planul acum?
Ma casatoresc cu una, "frumoasa... nu era"
Voi avea un zambet tamp pe fata in ziua nuntii mele nestiind daca ceilalti ma felicita pentru ca eu am ales-o pe ea sau pentru ca ea m-a ales pe mine.
Voi crede tot restul vietii (cel putin cat este inca tanara si are pielea intinsa, ca numai pe mine ma iubeste, numai eu exist pentru ea.... Prostii! Toti oamenii tanjesc dupa ce este frumos si nu vad de ce "noi" doi am fii diferiti.
Este absurd din partea mea sa gandesc ca niciodata nu va calca stramb, ca imi va face si imi va drege, cand eu insumi nu sunt acest gen de om, si mai mult, condamn o asemenea gandire.
Incerc sa-mi gasesc explicatii la modul cum gandesc, desi stiu in adancul sufletului ca daca as face altfel decat asa cum fac mi-ar parea rau.
Aaaa, si "aia"... copiii aia pe care-i enerveaza ca nu li se mai termina banii...? "AIA" nu trebuie sa se insoare, sa-si intemeieze o familie, si sa faca un plod pentru care sa fie exemplu in societate?? "AIA ..NU???"
Mai ales "AIA"... ca au sansa unei educatii placute. O educatie care imbina utilul cu placutul si nu una care sa imbine necesarul cu abtinerea?
Si-tunci cand devin constient de mine, si sunt pe banii si pe picioarele mele, sa fac un "plod", pentru care sa-mi sacrific viata... care la vremea lui isi va sacrifica viata.
SERIOS!!???
Pe zi ce trece dezleg aceasta enigma.
Imi place sa am iubite, si daca vreuna imi va cere un bebe, ii voi darui cu mult drag, DAR nu voi cauta eu pe bebe, ca lu' Bebe ii place si asa, walker - Politist Oltean :D
So, fuck off cu atatea intrebari si aluzii si iluzii.
Pe mine m-a f**utut vreodata, vreo grija de tine?
Iti place sa ma cunosti, e bine. Nu-ti place, vezi-ti interesul fara sa mi-l trezesti pe-al meu... fiindca NU-MI PASA!!!
Si sa iti mai aduc aminte ceva...
Aici, unde iti doresti tu sa-ti cresti copilul... aici? e o tara de cacat! Si sti de ce? Din cauza ta. Ca te uiti fara sa iei nici o masura, fara sa te opui nesimtirii, hotiei si sclavagismului in care ai ajuns...
Din nou te intreb: SERIOS!!??
Mi-ar placea sa te mai retin, dar miserupismul meu a atins corzi sensibile pe care nu vreau sa mi le controlez, intelegi!?

Te-am pupat pe portofel... mai treci pe-aici ;)

un fleac... v-am ciuruit!!!!!

Lumea este imaginea reflectata intr-o oglinda sparta in mii si mii de bucatele. Fiecare are lumea lui, si locuieste intr-un ciob de oglinda.
Mi-e greu sa cred ca cel ce priveste aceste cuvinte nu intelege, asa, din lumea lui. Fiecare cuvant are un inteles diferit si daca nu vrem sa vedem intelesul pe care altcineva i-l da, doar intoarcem ciobul si privim dintr-o alta "directie".
Lumea mea e la fel ca a altora si totusi diferita, intortocheata si stalcita de vise ce includ alte lumi, ale altor oameni pe care le privesc din directia pe care o aleg eu.
Vad lumi luminate cu lumina calda, placuta pe care incerc sa le acompaniez cu caldura mea si lumina mea, si totusi iese un film stalcit in ciobul de oglinda care este viata mea.
De fapt, colturile negre, care sunt ganduri ce-mi intuneca fisuri adanci, sunt cele care imi stalcesc si imi curbeaza viata intr-un fel ce se vrea nepatat intr-o ceata gri si prea de parte de alb, sau negru deopotriva.

Alt alb, pe care am ales sa-l vad eu mai imaculat, in tine l-am gasit, isi are propriile colturi negre, cu care incearca sa se lupte, nu vrea, nu poate, nu stie cum, sa te ajute sa priviti catre lumina impreuna.

Deja incep sa ma cufund, in albul matasos....

Wow, nu inteleg, de ce sa lupti, cand poti ca sa iubesti!?

ce taaareeeee!!!!!

cAuzA & EfEct

CITEZ:

---------

Capitanul unui vas isi poate conduce corabia lin numai daca cunoaste legile navigatiei, capcanele marii, caile si curentii oceanici. Altfel, vasul isi va pierde busola, navigand in deriva, pana cand se va izbi de vreo stanca sau iceberg, esuand.

In mod asemanator, navigatorul intelept ce pluteste prin “oceanul vietii”, traieste in calm si liniste si isi atinge intotdeauna scopurile vietii, cu o cunoastere amanuntita a Legilor Naturii si ale Gandirii.

Gandind mereu binele, iubind si daruind, omul intelept isi cladeste un caracter nobil. El nu vorbeste mult si este foarte atent la cuvintele care le rosteste. Vorbirea sa e dulce si plina de iubire. Rabdarea, compasiunea, iubirea si adevarul razbat mereu prin vorbele lui, aducand o impresie profunda si eterna in mintile celor ce-l asculta.

---------------

Universul “comploteaza” ca noua sa ne fie bine. Dumnezeu (iubirea) nu vrea raul nimanui. Ocaziile in viata se ivesc. Fiecare e menita sa ne ajute, pe toti oamenii, sa ne dezvoltam. Sansele sunt atat de aproape de noi, incat de foarte multe ori nu le vedem. Sanse de a amplifica iubirea, de a inlatura ramificatiile negative care sufoca iubirea.

Gandul este o forta subtila, pe care ne-o putem procura prin hrana. Daca “mancarea” este pura, gandul devine pur. Cei care au ganduri pure si sincere vorbesc cu multa autoritate si produc o impresie vie in mintile celor ce ii asculta.

Unii oameni au o constiinta corporala foarte puternica, dar nu au nici o idee despre sine. Duc o viata neregulata si agitata, de aceea sufera de slabiciuni si boli fizice. Nu cunosc speranta, increderea, credinta, seninatatea si buna dispozitie, fiind nefericiti. Vitalitatea scade iar mintea lor este constant umpluta de temeri, ingrijorare si anxietate.

------------------------

Omul devine “capitanul” propriului “ocean al vietii”. El detine in maini intreaga putere de a-si alege gandurile si de a atrage spre el influentele pe care si le doreste.
Folosind aceasta putere, el nu se va limita la a fi o sarmana creatura batuta de valurile circumstantelor intamplatoare.

... am incheiat citatul!

P.W.P.

Emotii!!

Emotii... parca retraiesc clipe, momente din anii adolescentei.
E atat de placut, cum sa-ti explic...

Cand te vad, parca toata lumea este a mea, parca eu ii spun soarelui cand sa rasara si cand sa apuna, cat de tare sa straluceasca, iar cand pasii ma poarta prin umbra cladirilor, se ascunde dupa nori si-mi raspunde, bosumflat: "si eu vreau sa o vad, sa o mangai, sa o alint... sa ma bucur de zambetul ei"(si sincer vorbind, cine n-ar vrea!?).

Il invidiez cum n-am mai invidiat pana acum, si ma bucur pentru el cum m-as bucura pentru mine. Nu-l cunosc..., si nici nu vreau. Critic cum sunt s-ar putea sa nu pot ascunde adevarul.
Vezi... vezi!!??
Pe zi ce trece ma transform tot mai mult. Nu stiu ce inseamna iubirea sau fericirea fiindca nu am cuvinte sa le descriu dar invat, si nu mi-e teama ca intr-o zi nu voi mai iubii fiindca voi iubii mereu; si de soarele nu m-ar mai iubii, eu tot il voi iubii...
Luceafarul a fost un prost.
A ales vesnicia in locul unei clipe.
Daca alegi sa te bucuri de fiecare clipa, si sa o faci speciala, acolo in sufletul tau, in inima ta, chiar si numai tu sa sti ca te bucuri, atunci intreb: cate clipe are viata?

Poate am sa-ti explic si tie intr-o zi, fara cuvinte, ce-nseamna nemurirea si cum poti sa te pierzi intr-un sarut doar privind buzele si ascultandu-ti inima; cum poti ca sa te ti de mana, cum poti chiar sa-ti iei zborul si sa plutesti doar cu un gand. Atunci o sa vezi cat esti de puternica si cum, usor, cand buzele se-apropie si mainile se-ating, cum devi una cu luna si soarele si cu pamantul... si-atunci nimic nu te mai poate invinge.

Imi pare rau de clipele cand imi zambesti, ca nu pot sa le bat in piatra si sa ramana vesnic acolo, si sa ma-ntorc de fiecare data cand tu nu esti.
Uneori ma opresc. Timpul se opreste iar eu ma pierd in clipa aia, ma pierd pe mine.
Iti multumesc ca ma inveti ca sa traiesc!

fara noima (short story)

... inchid un geam, inchid si usa; inchid tot!
culmea curentului de sub usa? chiar daca te inchizi in tine, el tot vine!

Intr-un final, imi amintesc... cat de frumos ar fii sa nu pot sa-mi amintesc nimic.
La inceput cred ca m-as panica, nestiind cine sunt, unde ma aflu, sau... care este rostul meu... de fapt nici acum nu stiu care este rostul meu :D
Ok! Sa zicem ca as sti cine sunt, de unde vin, nu conteaza incotro ma indrept, caci oricum la fiecare pas, fiecare alegere pe care o fac, drumul meu coteste... doar amintiri sa nu mai am; amintiri din alea care imi scurteaza viata.
Da... ca si cum as uita tot ce am cules de-a lungul vietii, si in loc sa incerc sa-mi cladesc idealul, rupand cate o bucatica din ce-am avut, sa privesc tot inainte.
Imi place soarele, imi place marea, imi place un anumit parfum, imi place un fel de whiskey... nu-mi place cand ma inrosesc, nu-mi place ca sunt un sensibil... imi place sa fiu deasupra, imi place sa stau dedesubt, nu-mi place cand ceva imi place foarte mult, ca stiu ca n-o sa-mi mai placa la un moment dat, si o sa-mi para rau ca mi-a placut asa de mult!
Cum ar fi ca toate astea sa le uit, si maine... nu, de-acum, doar sa-mi placa fiindca este luni, si maine sa nu-mi mai placa, si poate ca miercuri o sa-mi placa, iar... si atat!

Un "copil" m-a intrebat intr-o dimineata: "De ce esti binedispus?"; "Fiindca sunt fericit", i-am zis eu... "Cum asa, ti-a facut o iubita!?"...
...si de-atunci ma tot intreb: "Fericirea asta inseamna, sa ai pereche?"
Ma uit in jur si asa se pare, ca toti ce au pereche sunt fericiti! Unii mai mult, altii mai putin, ce-i drept. Dar daca au pereche si sunt fericiti, atunci de ce se despart? Fiindca nu le place ceva, nu-i asa?
Aud colegi carora nu le place la servici, si totusi vin; nevoi, datorii, se complac si totusi vin; iar altii si cand scapa de toate, isi fac altele, si tot nu pleaca, de ce!?
Fiindca ceva, candva, le-a placut, a fost frumos;
la fel si cu perechile... candva a fost frumos, iar amintirile le dau speranta, ii tin impreuna, desi poate, niciodata, nu va mai fi la fel...

Ce ai face daca ai mai avea de trait o zi? o saptamana? o luna? asta era intrebarea obsedanta dintr-un film... One Week!
Tipul de-acolo, si-a facut, intr-o saptamana, "un album plin de amintiri", cat pentru o viata... apoi a murit!
Si care a fost rostul? oricum nimic n-a luat cu el.
Eu ce as face!?
NIMIC altceva decat ceea ce fac acum.

Asta inseamna ca traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima?!
Asa cred.
Imi dau mie ce cred ca eu ca e bun, fie ca este altfel inteles de unii sau de altii. Spun ce cred ca este bine sa vorbesc, ma imbrac si ma port cum cred ca e mai bine pentru mine... iubesc fara sa ma intreb daca sunt iubit la fel.
Asta inseamna sa traiesc fiecare clipa, nu?
Doar amintirile ma fac sa ma-ndoiesc, sa rad, sa plang... sa ma gandesc de doua ori, sa nu mut cand este randul meu.

NIMICul are noima!

Revealed secret of happiness

click pe TITLU