Nici nu mai stiu cum sa ti-o spun, pentru ca am facut-o in atatea feluri, incat cred ca incep sa devin vag in exprimare.

A fost o zi, nu de mult, nici de curand, cand ai luat un obiect ascutit, cu doua taisuri, si mi-ai taiat aripile... fiecare pana , una cate una... cu ochii inlacrimati. Este ca atunci cand vezi o pasare zbatandu-se in ghearele pisicii.
Si nu faci nimik.
Doar o parere de rau si... atat.

Ma simt dat la o parte, inlaturat, chiar gonit!

Am inteles poate prea clar, ce mi-ai spus de-atatea ori si nu am vrut s-accept, dar stiu ca acum nu mai vreau nimik din tot ce am nutrit atata timp... ci doar sa fiu langa sufletelul tau, chiar fara sa-l ating, doar sa-i dau din caldura mea... sa fiu ceea ce nu am vrut sa fiu

logic... nu???